Gânduri la final de an școlar

Suntem la încheierea unui nou an școlar. Parcă nu demult familia King ajungea la Cluj, pregătită să înceapă un nou capitol al vieții sale. Timpul trece, într-adevăr, cu o rapiditate surprinzătoare!

Ca la sfârșitul fiecărui an școlar, activitățile și evenimentele s-au succedat într-un ritm atât de alert, încât cu greu am reușit să le cuprindem pe toate. Excursiile, Festivalul Verii, expozițiile de artă și festivitățile de absolvire sunt doar câteva dintre momentele care au marcat aceste luni intense și pline de satisfacții. Toate acestea s-au desfășurat într-o perioadă în care atât elevii, cât și profesorii resimt, firesc, oboseala acumulată de-a lungul anului. Cu atât mai mult, doresc să adresez mulțumiri sincere întregului personal al școlii pentru profesionalismul, dedicarea și energia investite în organizarea unui final de an atât de bogat în experiențe și evenimente memorabile.

Sfârșitul anului școlar este, de asemenea, vremea despărțirilor. Ca în orice comunitate educațională, vor exista elevi și familii care își vor continua parcursul în alte locuri și în alte școli. Vor fi, fără îndoială, emoții și lacrimi, dar vor rămâne și amintiri prețioase, precum și prietenii care vor dăinui peste ani. Dacă vă numărați printre familiile care pleacă spre noi destinații, vă transmitem cele mai bune gânduri și urări de succes în tot ceea ce vă propuneți. Sperăm să păstrați legătura cu comunitatea noastră și să reveniți în vizită ori de câte ori veți avea ocazia.

Celor care se vor întoarce în anul școlar viitor, le spunem, de pe acum, bun venit! Ne revedem la sfârșitul lunii august, cu forțe proaspete, cu entuziasm și pregătiți pentru un nou an plin de provocări și realizări.

Vă invit să răsfoiți această ediție a Gazetei și să vă bucurați de amintirile și momentele speciale pe care le readuce în prim-plan.

Festivalul Verii

Vineri, 19 iunie, întreaga noastră școală a avut ocazia minunată de a trăi bucuria Festivalului Verii împreună cu prietenii și familiile. Tema din acest an a fost inspirată de marele sculptor și artist român Constantin Brâncuși, încurajându-i pe participanți să îmbrățișeze cultura românească prin purtarea costumului tradițional. Ca întotdeauna, acest eveniment a avut câte ceva distractiv pentru fiecare: mâncare, băuturi, face painting, tombola, spectacole la scena deschisă, sculpturi din folie de aluminiu, semne de carte din flori și, bineînțeles, „sponging the teachers”, printre altele. Evenimentul s-a desfășurat în trei locații diferite: interiorul școlii, decorat pentru ateliere, terenul de sport însorit pentru „sponging the teachers” și acoperișul pitoresc pentru concertele finale și anunțarea câștigătorilor la tombolă.

Ceea ce ne-a plăcut cel mai mult nu au fost însă doar activitățile, ci mai ales efectul magic de uniune pe care această experiență îl are. Summer Fete reușește de fiecare dată să aducă împreună elevi, profesori, foști elevi și familii, iar acest lucru îl diferențiază de un eveniment școlar obișnuit și îl transformă într-o sărbătoare așteptată cu entuziasm la final de an școlar. Fără îndoială, acesta este momentul culminant al anului la Royal School. Mulțumim doamnei profesoare Julia și voluntarilor noștri pentru organizarea acestei sărbători minunate!

Concertul de sfârșit de an al Corului Mirabilis – o seară de neuitat

La finalul acestui an școlar, comunitatea școlii noastre a avut bucuria de a participa la concertul de sfârșit de an al Corului Mirabilis. A fost o seară plină de emoție, muzică și momente speciale.

Anul acesta a fost unul remarcabil pentru Corul Mirabilis, care a obținut Locul I la Concursul muzical internațional CadenzaFest Praga, o performanță ce reflectă talentul, munca și dedicarea tuturor membrilor săi. Concertul a fost o ocazie perfectă de a celebra acest succes și de a împărtăși cu publicul rezultatele unui an întreg de repetiții și efort susținut.

Dincolo de performanța artistică, concertul a evidențiat spiritul puternic al comunității școlare. Elevi, profesori, părinți și membri ai personalului școlii s-au reunit pentru a celebra muzica și legăturile care ne unesc. Fiecare piesă a fost primită cu entuziasm, iar emoția transmisă de coriști a ajuns la fiecare spectator.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost apariția Corului Părinților, care s-a alăturat elevilor la finalul concertului. Împreună, au oferit un final memorabil, plin de căldură și bucurie.

Felicitări și mulțumiri profesoarei de muzică, Miss Renata, pentru dedicarea și pasiunea cu care îndrumă Corul Mirabilis. De asemenea, le mulțumim profesorilor si colegilor din echipa administrativă pentru sprijinul oferit în organizarea impecabilă a evenimentului. Concertul de sfârșit de an al Corului Mirabilis a fost mai mult decât un spectacol muzical – a fost o celebrare a talentului, a colaborării și a comunității care face școala noastră atât de specială. Felicitări tuturor pentru o seară minunată!

Soare, joacă și amintiri de neuitat

Pentru a marca finalul unui an plin de activități educative, elevii din Year 3 și Year 4 au participat la o excursie de neuitat la Avrig, lângă Sibiu. Copiii s-au bucurat de o zi plină de activități relaxante și distractive, incluzând timp petrecut la piscină, jocuri și activități în aer liber, precum și un atelier de pictură în care și-au putut exprima creativitatea. Seara a fost una specială, petrecută alături de prieteni, într-o atmosferă plină de bucurie și amintiri frumoase. Această excursie a reprezentat o modalitate perfectă de a celebra sfârșitul unui an școlar plin de educație, dezvoltare și momente memorabile.

Ziua Sportului

Sportul joacă un rol important în comunitatea Royal School. Credem că a învăța să concurezi corect, să depășești dificultățile și să celebrezi efortul depus sunt valori care îi însoțesc pe elevii noștri mult timp după absolvire. Ziua Sportului aduce toate aceste valori la viață în cel mai vizibil mod posibil.

Dorim să le mulțumim părinților, precum și întregului personal care a muncit în culise pentru a organiza un eveniment atât de reușit și de memorabil. Felicitări tuturor elevilor care au participat, voi ați făcut din această zi una cu adevărat specială!

Sărbătorind etapele de final de an în întreaga școală

Pe măsură ce ne apropiem de finalul unui nou an școlar, sarbatorim cu mândrie realizările tuturor claselor care marchează etapa de absolvire: Year 2, Year 6, Year 9 și Year 13. Fiecare dintre aceste etape marchează un pas important în parcursul elevilor noștri, de la primele clase ale școlii primare, până la tranziția către gimnaziu și, în final, încheierea parcursului școlar. A fost o reală bucurie să vedem cât de mult au crescut, au învățat și s-au dezvoltat elevii noștri, atât din punct de vedere academic, cât și personal. Suntem extrem de mândri de fiecare elev și de tot ceea ce au reușit să realizeze. Mai jos vom include câteva fragmente din discursurile scrise de elevii din Year 9.

„Ceea ce face ziua de astăzi emoționantă nu este doar faptul că purtăm o tocă pe care urmează să o aruncăm în aer. Este faptul că absolvim și realizăm că micile momente s-au încheiat. Râsetele spontane din clasă. Conversațiile înainte de finalul orei. Profesorii care spuneau «Veți avea asta în test», iar toată lumea se trezea brusc. Momentele în care spuneam «Abia aștept să plec din această școală», iar acum că acel moment a sosit… poate nu suntem atât de pregătiți pe cât credeam.

Există un citat care spune: Uneori nu îți dai seama de valoarea unui moment până când acesta devine o amintire. Și cred că descrie perfect ziua de astăzi. Această școală ne-a oferit mai mult decât educație. Ne-a oferit prietenii. Prietenii care au început cu „Îmi împrumuți un pix?” și au ajuns, cumva, oameni fără de care nu ne putem imagina viața. Aș dori să le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru timpul minunat petrecut împreună.

Profesorilor noștri — vă mulțumim! Vă mulțumim pentru răbdare, sprijin, cunoștințe și pentru că ați crezut în noi chiar și atunci când noi am uitat să credem în noi înșine. Vă mulțumim că ați răspuns de paisprezece ori la aceeași întrebare, pentru că nimeni nu asculta primele treisprezece dăți. Vă mulțumim că ne-ați oferit lecții mult dincolo de manuale. Unii dintre dumneavoastră ați devenit modele pentru noi. Unii au devenit persoane cu care puteam vorbi în zilele dificile, iar alții au devenit experți în a ne spune să tăcem.

Un mulțumesc special doamnei profesoare Varga Maria, care a fost mult mai mult decât diriginte pentru clasa noastră. Ea este unul dintre motivele pentru care încă vin la această școală. M-a făcut o persoană mai bună. Ne-a făcut pe toți persoane mai bune, iar acest lucru se datorează bunătății dumneaei. Dacă ar exista ceva prin care aș putea să o răsplătesc, aș face-o fără ezitare. Vă mulțumim, doamna diriginta!

De asemenea, părinților și familiilor noastre, vă mulțumim pentru fiecare dimineață, pentru fiecare „Ți-ai făcut temele?”, pentru fiecare drum spre școală, pentru fiecare încurajare și pentru fiecare sacrificiu făcut pentru noi. Nu am fi aici fără voi și vă suntem profund recunoscători. Vă mulțumim!

Darius Balint Year 9

„Unul dintre cele mai populare genuri de film este cel al filmelor de tip coming-of-age. Da, majoritatea sunt incredibil de nerealiste și par scrise de cineva care a făcut școala acasă, dar cred totuși că pot oferi o imagine a vieților noastre de acum. Această absolvire este un pas mai aproape de cea finală, ceea ce poate părea nesemnificativ pentru majoritatea adulților, pentru că «prin asta trece toata lumea», dar rămâne totuși o etapă importantă.

Nu am învățat încă formule matematice extrem de dificile și nici nu am fost nevoiți să lucrăm cu compuși chimici care par inventați pe loc, dar am reușit totuși să trecem prin ciclul gimnazial. Este un lucru de care cred că ar trebui să fim mândri, și nu spun asta doar ca să îmi conving părinții să mă ducă mâine la un restaurant scump.

Următorii patru ani din viața noastră vor fi, cum spune fiecare adult de peste 18 ani, „cei mai frumoși ani ai vieții noastre”. Așadar, în loc să tratăm această zi ca pe un eveniment neimportant, haideți să fim mândri de noi înșine. Și să privim lucrurile așa: vom vedea dacă acele filme de adolescenți sunt adevărate sau dacă regizorul și-a pierdut memoria după absolvire și a făcut o presupunere complet aleatorie despre cum este sa fii elev de liceu.”

Thea Miu Year 9

Ei bine, doar timpul ne va arata, așa că va trebui să rămânem pe fază pentru a vedea dacă au avut sau nu dreptate.