Testimonialele Părinților

Testimoniale Părinți

„Royal School, vă mulțumim pentru primirea călduroasă de care am avut parte când am călcat pentru prima dată pragul școlii împreună cu fiica noastră. Aceeași căldură, mult respect și încredere ne-au fost arătate pe întreaga perioada a anului școlar și apreciem enorm implicarea cadrelor didactice în dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Sunteți o echipă extraordinară și suntem onorați să vă avem aproape.

Toate cele bune și vacanță plăcută,”

Florina Briciu 

„Anul trecut am avut parte de o experiență incredibilă la Royal School, pentru care suntem recunoscători. Maia a fost foarte fericită alături de colegii și profesorii ei, de care îi va fi foarte dor. Începând din 6 septembrie 2016 Maia va urma cursurile școlii primare Roaring Brook ‎din Chappaqua, New York. Sperăm să găsim o comunitate la fel de primitoare și uimitoare, cum am găsit la Royal School, și acomodarea Maiei să fie cât mai ușoară. Maia își dorește foarte mult să își revadă colegii și profesorii înainte de plecare și dacă va fi posibil dorim să o aducem în vizită într-o zi, săptămâna viitoare‎. Vă mulțumim din nou, pentru tot!”

Innes Mercean

“Zilele băiatului meu la Royal School sunt vesele și interesante. În fiecare după-amiază, când îmi iau copilul de la școală, îl găsesc cu un zâmbet larg, nerăbdător să îmi povestească ce a făcut pe parcursul zilei. Suntem foarte recunoscători că fiul nostru o are ca profesoară pe dna Câmpean. Ea este o persoană extraordinară, apropiată de copii.”

Andreea Ungureanu

“Ca părinți, la Royal School ne-am găsit pacea și liniștea. DA, vorbim despre școală acasă, DA, ne ajutăm fiica la teme, DA, ne implicăm în activitățile școlii ȘI toate aceste lucruri sunt naturale/normale, simple, ca o adunare de familie! Părinții cu copii tineri, copii care abia încep școala, nu trebuie să fie stresați sau emoționați, nu vor fi nevoiți să petreacă toate serile făcând matematică sau gramatică împreună cu copilul lor. Fiica noastră este FERICITĂ la Royal School, nu vrea să lipsească nicio zi și este foarte curioasă să caute și să găsească răspunsuri, să citească, să studieze, să se concentreze pe ceea ce anume e nevoie. Cea mai mare bucurie a mea este că atunci când merg să o iau de la școală, după-amiaza, și o întreb: „Cum a fost azi la școală?”, ea îmi zâmbește și îmi spune: „Excelent/Minunat/Super! Ne-am distrat atât de bine cu…/făcând…”, apoi nu o pot opri din vorbit minute în șir. :)”

Marcela Câmpian

“Fetița mea de 6 ani s-a alăturat Royal School abia de anul acesta. Sunt foarte fericită să o văd zâmbind în fiecare zi și deja atât de obișnuită cu mediul respectiv. Royal School, evident, este un mediu afectuos, ceea ce consider că este cel mai important pentru dezvoltarea copiilor.”

Luana Teodorescu

“Mă consider ca fiind norocos că fiica noastră frecventează cea mai nouă și mai interactivă școală, cu o gândire și o curriculă modernă, într-un mediu multicultural.”

Luca Teodorescu

“Apreciez Royal School pentru profesorii empatici, pentru deschiderea celor responsabili și dorința lor de a se dezvolta, pentru progresul uimitor al copilului meu, pentru mediul internațional și pentru încurajarea prieteniei peste tot, și, cel mai important, pentru că fiul meu iubește Royal School și își consolează colegii cu „Mica supă a prietenilor”. Am găsit ca fiind importantă modalitatea de evaluare a Royal School, care este una centrată pe copil, progresul fiecăruia fiind la fel de important, iar faptul că există 2 profesori la fiecare clasă, face ca nimeni să nu se plictisească.”

Mihaela Constantinescu

“Apreciez Royal School, modul cum se predă copiilor, cum îi face creativi, autonomi/liberi și împliniți.”

Fanny-Laure Ghillebaert

“Am căutat foarte multe alternative ale tradiționalului sistem de învățământ românesc pentru fetele noastre și suntem foarte fericiți că am găsit Royal School. Știu că am luat decizia potrivită în fiecare zi când privesc fețele copiilor mei, după o zi de școală. Aceștia cresc foarte frumos, fiind curioși despre tot și învățând despre cum să iubească învățatul.”

Andreea Cianga