Viitorul

Articol principal

Scriind acest articol pentru numărul curent al Gazetei Royal School, mă gândesc la două evenimente majore care se întâmplă în școală chiar acum, Global Money Week și Science Fair, ambele având loc vineri.

Primăvara este anotimpul care ne duce cu gândul la viitor, pe măsură ce soarele ne încălzește și începem să vedem cum totul revine la viață în jur. Pământul învie, iar odată cu revenirea sa la viață, apare și dorința de ceva nou și captivant!

Global Money Week este o săptămână internațională canalizată pe viitor, care îi învață pe copii cum funcționează sistemul economic global, ce înseamnă să facă bani și să exploreze posibilități diferite prin care oamenii reușesc să câștige. Procesul de învățare se axează pe ce vor să devină când vor fi mari sau pe ce impact va avea cariera lor asupra lor și asupra lumii. Combinată cu Science Fair, această săptămână a reprezentat și o oportunitate inedită pentru elevii din gimnaziu să-și expună proiectele din aria științelor, la care au lucrat timp de câteva săptămâni. Poate că unii dintre ei își vor folosi aceste abilități în viitoarea carieră de medic, dentist, cercetător sau antreprenor.

Primăvara este despre viitor și mă bucur că, de-a lungul acestei săptămâni din martie, elevii noștri au avut șansa de a explora și de a învăța despre cum poate arăta viitorul lor.

Magia pianului: Marc Mitre cucereşte School Legends

Concursul School Legends este o competiție organizată de Royal School, la care participă zeci de elevi talentați, fiecare dintre aceștia dând tot ce au mai bun. Anul acesta, Marc Mitre, din Year 9, a câștigat cu o interpretare remarcabilă la pian.

Ce înseamnă muzica pentru tine?

Muzica înseamnă pasiune, disciplină și creativitate. Este ceva ce mă face fericit și mă motivează să devin mai bun.

La ce vârstă te-ai apucat de pian și de ce?

M-am apucat la cântat la pian la vârsta de 3 ani, deoarece bunica mea avea un pian la care tata tot timpul studia și atunci s-a născut pasiunea mea.

Cât timp te-ai pregatit pentru School Legends?

Pregătirea mea a început în ziua în care am aflat că se ține School Legends și a durat timp de 5 luni, în care am repetat Prelude în G minor de Rachmaninoff, timp de 2 ore zilnic.

Ai avut emoții pe scenă? Cum le-ai gestionat?

Nu am avut emoții, chiar dacă în copilărie aveam. Soluția mea pentru gestionarea emoțiilor este să încerc să-mi eliberez mintea și să-mi imaginez că sunt singur.

Care sunt planurile tale viitoare în muzică?

Îmi doresc să învăț piese frumoase și complexe, care să mă provoace și să mă ajute să evoluez. Mi-ar plăcea să continui să îmi dezvolt acest talent toată viața, chiar dacă va rămâne doar un hobby pentru mine.

Cum te-ai simțit în momentul în care ai fost anunțat câștigător?

Am fost șocat când am aflat că am câștigat. Nu m-am gândit niciodată că atât publicul, cât și juriul mă vor aprecia atât de mult. Sunt profund recunoscător pentru această onoare și pentru fiecare vot, care m-a adus aici.

De ce ai ales să interpretezi Prelude în G minor de Rachmaninoff?

Am ales această piesă complexă deoarece, din momentul în care am auzit-o pentru prima dată, m-am îndrăgostit de ea. Chiar dacă mulți au spus că este prea dificilă, eu tot am vrut să le arăt de ce sunt în stare.

Ce sfat ai pentru elevii care își doresc să participe la astfel de competiții?

Sfatul meu este să fie încrezători în ei înșiși și să nu se dea bătuți, oricât de grea li s-ar părea pregătirea. Totodată, i-aș sfătui și să nu se grăbească, încercând să cânte piese care nu sunt de nivelul lor, căci le va veni momentul, când vor evolua.

Yannis Al Kouz and Marc Mitre (Year 9)

Year 4 în vizită la RMB Inter Auto

Global Money Week Trip

În cadrul Global Money Week, elevii din Year 4 au avut parte de câteva ore pline de aventură la RMB Inter Auto! Copiii au fost întâmpinați cu căldură de echipa RMB, care le-a pregătit o surpriză minunată. Aceștia au descoperit un model Jaguar special, s-au urcat în el și au făcut multe poze! După aceea, au avut ocazia să testeze diferite modele de Land Rover și Ford, învățând lucruri interesante despre fiecare dintre ele. Cel mai interesant moment a fost turul rapid al fabricii, unde au văzut cum sunt construite motoarele și cum sunt reparate și vopsite mașinile. 

Vizita s-a încheiat cu un set de întrebări, iar copiii au câștigat brelocuri și șnururi pentru ecusoane personalizate. Îi mulțumim echipei, care ne-a primit cu atât de multă căldură și care a făcut tot posibilul pentru ca această experiență să fie una de neuitat! Copiii s-au distrat de minune! Iată ce au spus:

„Mi-a plăcut foarte mult! Mai ales partea în care am testat interiorul mașinilor și am făcut poze!” – Edouard Rousell

„A fost foarte frumos! Mi-a plăcut partea în care am descoperit mașina-surpriză și am intrat în Jaguar!” – Vinoth Kumar Diya

„Mi-a plăcut foarte mult! Mașina mea preferată a fost Jaguarul! O mașină foarte rapidă!” – Arsen Yilmazer

„Mi-a plăcut foarte mult! Aș vrea să mă întorc și recomand cu siguranță vizita! Sper să vă distrați la fel de mult cum m-am distrat eu!” – Jelan Abdel-Sayed

„Mi-a plăcut absolut tot la această excursie! Mașinile, sunetul claxonului, bomboanele și mașina-surpriză – toate au fost grozave. Super tare!” – Mark Vajda

A fost o excursie fantastică pentru Year 4!

Ioan Ovidiu Sabău la 5 SUCCESS STORIES

Totul a inceput cu o zi înainte, când Ms. Oana Ignat, profesoara mea de limba engleză, m-a luat deoparte să îmi zică ceva ce avea să mă bucure foarte mult. Ea mi-a zis că în ziua următoare, în cadrul evenimentului „5 SUCCESS STORIES”, o să avem un oaspete de seamă, o legendă vie pentru lumea sportului românesc, domnul Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj. Domnul Sabău a avut o carieră de fotbal uimitoare, jucând la echipe mari ca Feyenoord din Olanda, la echipe puternice din campionatul Italiei, dar și din al României. Dumnealui a jucat la câteva campionate mondiale, făcând parte din Generația de Aur a României. 

Cerința profesoarei mele a fost să stau pe scenă lângă domnul Sabău și să traduc din limba română în limba engleză pentru elevii care nu știu limba română. Fără să mai stau pe gânduri, am acceptat. Am fost foarte încântat, gândindu-mă toată ziua la ce aveam să fac. Înainte să-și înceapă discursul, am făcut cunoștință cu domnul Sabău, mi-am luat microfonul și m-am așezat lângă dumnealui.  

Discursul m-a cam luat prin surprindere, căci m-am așteptat să fie doar despre cariera lui, dar dumnealui ne-a vorbit despre sacrificiile pe care trebuie să fii dispus să le faci în viață pentru a reuși. Totodată, acesta ne-a mai spus că dacă vrei să reușesti trebuie îți setezi obiective la fiecare pas din viață. Obiectivul dumnealui a fost acela de a câștiga respectul oamenilor, dar ca să ajungă la momentul în care oamenii aveau să îl respecte, a fost dispus să facă multe sacrificii, precum renunțarea la o copilărie normală. În acest sens, antrenorul echipei clujene ne-a menționat că nu a ratat niciun antrenament și nicio oră de la școală, făcând în plus naveta de 40 de km din satul său până la Cluj, deoarece pleca de acasă la ora 6:30 și ajungea înapoi seara la ora 9:30.

Discursul domnului Sabău m-a inspirat foarte mult să lupt să ajung acolo unde vreau, fiind conștient de nivelul de sacrificii și de efortul pe care trebuie să fiu dispus să le fac. După o serie de întrebări, toată lumea l-a aplaudat pe domnul Sabău.

În concluzie, mi-a plăcut foarte mult această experiență, sunt foarte recunoscător pentru că mi s-a dat această șansă și am plecat de la eveniment cu multe lecții de viață, atât eu cât și colegii mei din public.

Darius Balint (Year 8)

Adunarea Comunității

Global Money Week a fost o săptămână plină de evenimente și de activități pentru elevii școlii noastre, finalizându-se așa cum se cuvine cu două Community Assembly-uri, care au reunit întreaga comunitate Royal School.

Subiectele abordate în cele două Assembly-uri, cel pentru Primary și cel pentru Secondary, au fost variate, de la Ziua Internațională a Poeziei la interpretări la pian, dansuri și momente muzicale sau poetice pregătite în semn de mulțumire pentru întreaga activitate a domnului director Joe Berwick, în prag de despărțire.

Atât elevii din Primary, cât și cei din Secondary s-au descurcat de minune pe scenă, pregătindu-și cu devotament momentele artistice și reușind să-și stăpânească emoțiile cu brio. 

Pe lângă toate acestea, Assembly-urile au reprezentat și un bun prilej pentru anunțarea câștigătorilor la concursul Young BizzStarters lansat de Royal School, Vismay Hegde și Rareș Olah (Year 7) fiind marii câștigători. Totodată, și Science Fair și-a anunțat câștigătorii, desemnați în urma atentei analize a juriului.

Assembly-urile au adus multe zâmbete pe fețele tuturor, participanți sau susținători, și este o mândrie pentru noi să vedem o comunitate din ce în ce mai sudată, care participă cu drag la evenimentele organizate pentru dezvoltarea elevilor noștri. La cât mai multe astfel de oportunități de creștere și explorare!

Echipa Gazetei (Ms. Ioana Boștenaru și Ms. Raluca Pașcovici)

Concursul Lost in the Bookieverse!

Pregătește-te să te alături concursului Lost in the Bookiverse, inspirat de o poveste uimitoare scrisă de unul dintre elevii noștri!

Pentru a participa, tot ce trebuie să faci este să citești povestea “O zi la Biblioteca” și să răspunzi la următoarea întrebare:

Dacă ai putea călători în paginile oricărei cărți, unde ai merge și de ce?

Răspunsul tău trebuie să fie de cel puțin 10 randuri și nu uita să ne spui cu cine ai vrea să călătorești în această aventură palpitantă! 🚀

Cum să trimiți răspunsul:

📬 Lasă răspunsul în cutia de la recepție SAU

📲 Trimite-l pe email la raluca.pascovici@royalschool.ro sau ioana.bostenaru@royalschool.ro

Partea cea mai tare? Toate înscrierile vor fi introduse într-o tombolă! 🎉

Câștigătorii vor avea șansa să aleagă între:

🎤 Un interviu final cu Mr. Joe Berwick pentru următorul număr al gazetei

💳 Un voucher de 50 RON la Cărturești

📚 O carte la alegere din selecția noastră specială

Aceasta este ocazia ta de a lăsa imaginația să zboare în Bookiverse. Așteptăm cu nerăbdare să aflăm unde vei călători! 🌟

O zi la bibliotecă

A fost odată ca niciodată un grup de copii ca toți copiii care mergeau la o școală obișnuită, ca toate școlile. Dar, într-o zi, acești copii au trăit ceva atât de neobișnuit, încât viața lor s-a schimbat pentru totdeauna.

Într-o zi de miercuri, profesoara de română i-a dus într-o excursie la bibliotecă. Copiilor li s-a prezentat biblioteca, iar apoi, împreună cu profesoara, li s-a permis să cutreiere holurile și să exploreze multitudinea de rafturi cu mii și mii de cărți, unele dintre ele vechi de sute de ani.

În timp ce se plimbau pe holuri, uitându-se la fiecare carte, s-a întâmplat ceva neașteptat, ceva ce se întâmplă doar în cărți. Ștefan, cel mai deștept băiat al clasei, care a fost atent la toate explicațiile, fără să îi scape niciun detaliu, a deschis o carte. În momentul acela, cuvintele au început să se amestece, să curgă împreună. Au început să se învârtă împreună la fel de repede ca într-o tornadă și, încetul cu încetul, băiatul a început să fie prins în ea, tornada neluând cu ea doar cuvintele, ci și pe cei din grup, cu excepția profesoarei.

Surprinși, copiii priveau în jurul lor, întrebându-se unde sunt și ce se întâmplă. Toate cuvintele din jurul lor erau din carte, cartea la care se uita Ștefan.

Și ai crede că, la fel ca în toate cărțile, urmează să vină un lup mare și rău, iar ei urmează să se refugieze într-o altă carte. Dar această poveste nu este o poveste obișnuită. Oricât de amuzant pare, copiii erau blocați într-un dicționar plin de cuvinte plictisitoare pe care le auzim zi de zi. Erau surprinși, desigur, dar, cu siguranță, voiau mai mult decât atât.

– Ar trebui să încercăm să plecăm? E bine totuși că suntem într-un dicționar, am fi putut să intrăm într-o poveste cu Dracula sau mai rău, nu aici! spuse Raluca, în timp ce își dădea ochii peste cap.

– Nu știu, chiar crezi că am putea pleca? răspunse Andrea.

Ca o adevărată echipă, copiii au decis că pot măcar încerca, nu voiau să se întoarcă atat de repede la profesoara de română. Își doreau o pauza în care puteau fi doar ei: Andrea, Raluca, Alexandra, Matei, David și Ștefan. Voiau să încerce să exploreze ei înșiși alte povești.

Și așa au ajuns în alte cărți, au trecut de la dicționar la o fugă de dinozauri, s-au plimbat pe langa Marele Zid Chinezesc și chiar au pășit pe Lună și au discutat cu Einstein.

Au continuat să facă asta ani de zile, prinși în propria lor lume și asta pentru că, în timp ce în lumea lor trecea un an, în lumea reală, în care profesoara îi însoțea, abia trecea o milisecundă. Așa au reușit să intre în fiecare carte din bibliotecă, în care, să ne reamintim, erau mii și mii de cărți. 

În cele din urmă, s-au săturat. S-au săturat să trăiască viețile altor personaje, își doreau să aibă propriile lor aventuri, nu aventuri imaginare, care nu s-ar întâmpla niciodată. Așa că s-au întors. Cu toții erau dornici să se întoarcă, doar David, fiind mai încăpățânat, avea câteva îndoieli, dar, până la urmă, nu a vrut să fie lăsat acolo singur.

Când s-au întors, lumea li s-a părut un pic prea liniștită, după toate aventurile pe care le-au trăit. Dar, pe măsură ce trecea timpul, au înțeles că nu au nevoie de un dinozaur mare care să alerge după ei sau să se scufunde în oceane, ci era suficient să aprecieze lucrurile mărunte, râsetele cu prietenii, îmbrățișările, micile realizări. Acea călătorie la bibliotecă le-a schimbat viața, cărțile le-au schimbat viața. Au învățat să aprecieze cu adevărat lumea din jurul lor.