A fost odată ca niciodată un grup de copii ca toți copiii care mergeau la o școală obișnuită, ca toate școlile. Dar, într-o zi, acești copii au trăit ceva atât de neobișnuit, încât viața lor s-a schimbat pentru totdeauna.

Într-o zi de miercuri, profesoara de română i-a dus într-o excursie la bibliotecă. Copiilor li s-a prezentat biblioteca, iar apoi, împreună cu profesoara, li s-a permis să cutreiere holurile și să exploreze multitudinea de rafturi cu mii și mii de cărți, unele dintre ele vechi de sute de ani.

În timp ce se plimbau pe holuri, uitându-se la fiecare carte, s-a întâmplat ceva neașteptat, ceva ce se întâmplă doar în cărți. Ștefan, cel mai deștept băiat al clasei, care a fost atent la toate explicațiile, fără să îi scape niciun detaliu, a deschis o carte. În momentul acela, cuvintele au început să se amestece, să curgă împreună. Au început să se învârtă împreună la fel de repede ca într-o tornadă și, încetul cu încetul, băiatul a început să fie prins în ea, tornada neluând cu ea doar cuvintele, ci și pe cei din grup, cu excepția profesoarei.

Surprinși, copiii priveau în jurul lor, întrebându-se unde sunt și ce se întâmplă. Toate cuvintele din jurul lor erau din carte, cartea la care se uita Ștefan.

Și ai crede că, la fel ca în toate cărțile, urmează să vină un lup mare și rău, iar ei urmează să se refugieze într-o altă carte. Dar această poveste nu este o poveste obișnuită. Oricât de amuzant pare, copiii erau blocați într-un dicționar plin de cuvinte plictisitoare pe care le auzim zi de zi. Erau surprinși, desigur, dar, cu siguranță, voiau mai mult decât atât.

– Ar trebui să încercăm să plecăm? E bine totuși că suntem într-un dicționar, am fi putut să intrăm într-o poveste cu Dracula sau mai rău, nu aici! spuse Raluca, în timp ce își dădea ochii peste cap.

– Nu știu, chiar crezi că am putea pleca? răspunse Andrea.

Ca o adevărată echipă, copiii au decis că pot măcar încerca, nu voiau să se întoarcă atat de repede la profesoara de română. Își doreau o pauza în care puteau fi doar ei: Andrea, Raluca, Alexandra, Matei, David și Ștefan. Voiau să încerce să exploreze ei înșiși alte povești.

Și așa au ajuns în alte cărți, au trecut de la dicționar la o fugă de dinozauri, s-au plimbat pe langa Marele Zid Chinezesc și chiar au pășit pe Lună și au discutat cu Einstein.

Au continuat să facă asta ani de zile, prinși în propria lor lume și asta pentru că, în timp ce în lumea lor trecea un an, în lumea reală, în care profesoara îi însoțea, abia trecea o milisecundă. Așa au reușit să intre în fiecare carte din bibliotecă, în care, să ne reamintim, erau mii și mii de cărți.

În cele din urmă, s-au săturat. S-au săturat să trăiască viețile altor personaje, își doreau să aibă propriile lor aventuri, nu aventuri imaginare, care nu s-ar întâmpla niciodată. Așa că s-au întors. Cu toții erau dornici să se întoarcă, doar David, fiind mai încăpățânat, avea câteva îndoieli, dar, până la urmă, nu a vrut să fie lăsat acolo singur.

Când s-au întors, lumea li s-a părut un pic prea liniștită, după toate aventurile pe care le-au trăit. Dar, pe măsură ce trecea timpul, au înțeles că nu au nevoie de un dinozaur mare care să alerge după ei sau să se scufunde în oceane, ci era suficient să aprecieze lucrurile mărunte, râsetele cu prietenii, îmbrățișările, micile realizări. Acea călătorie la bibliotecă le-a schimbat viața, cărțile le-au schimbat viața. Au învățat să aprecieze cu adevărat lumea din jurul lor.

Cristina Mocanu (Year 8)