
Asistent educațional Reception
Cetățenie:
Biografie
Diana a absolvit Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca și a obținut diploma de licență la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.
Este o educatoare empatică și dedicată, care iubește să interacționeze cu copiii și să se adapteze nevoilor lor individuale pentru a le sprijini dezvoltarea și procesul de învățare. Obiectivul ei este să creeze un mediu cald, sigur și stimulant, în care fiecare copil să se simtă valorizat și încurajat să își exploreze potențialul.
În timpul liber, îi place să gătească, să realizeze obiecte handmade, precum lumânări, să se mențină activă prin pilates, să petreacă timp în natură și să vizioneze filme.


